Tu sti ce sarbatorim astazi? 

Astazi, 20 iulie, romanii il sarbatoresc pe Sfantul Prooroc Ilie. Sunt o multime de traditii si obiceiuri, pe care se spune ca ar trebui sa le respectam pentru a ne merge bine tot anul. Iata cateva…

Ilie se bucura de o cinstire deosebita din partea Bisericii, ziua de 20 iulie fiind marcata cu rosu in calendar. Considerat divinitate solara si meteorologica, se spune in popor ca Sfantul Ilie ii pedepseste pe cei care lucreaza astazi, provocand tunete, trasnete, ploi, incendii si chiar grindina. Asadar, pentru un an bun, ar trebui ca astazi sa nu muncesti.

De asemenea, traditia spune ca pentru a fi sanatos tot anul, este foarte bine ca astazi sa mananci fructe proaspete, exceptand merele varatice. Merele de vara, fructele preferate ale Sfantului Ilie, se mananca astazi numai sfintite.

Sfantul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor si din aceast motiv, astazi gospodarii stropesc ogoarele cu aghiasma, ca sa aiba rod bogat. Un alt obicei, des intalnit, mai ales in Moldova, este ca astazi sa se manance grau nou fiert, indulcit cu miere. Daca vei respecta aceasta traditie, se spune ca vei avea spor in munca tot anul.

In Anglia, romanii sarbatoresc ziua Sfantului Ilie?

 (Comentarii: 2)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: