În Marea Britanie va fi săptămâna aceasta mai cald decât la Ibiza 

Chiar dacă în week-endul abia încheiat nu a fost foarte plăcut, vremea caldă își va intra deplin în drepturi în Marea Britanie, temperaturile urmând să crească semnificativ în zilele următoare, ajungând chiar și la 21 de grade.

Cel mai cald va fi în Londra și sud-estul Angliei. Meteorologii avertizează însă că vor mai apărea și nori încăpățânați, adică va mai și ploua, chiar dacă intensitatea precipitațiilor nu se anunță una foarte ridicată.

Joi, spre exemplu, va fi extrem de plăcut să te afli în Marea Britanie, unde mercurul din termometre va urca până la 21 de grade, adică va fi mai cald decât în aceeași zi în stațiunea spaniolă Ibiza.

Dar meteorologul de la Met Office, Simon Partridge, avertizează că după această săptămână în care va fi foarte cald, urmează în restul lunii mai o perioadă mai apropiată de normalul britanic: nori, nu foarte cald, cu averse.

”Nu vom avea parte de o lună tot atât de plăcută cum a fost în aprilie”, a declarat Partridge. ”Nu va fi deloc rău în mai dar nu vă așteptați la soarele și cerul albastru pe care le-am văzut luna care abia s-a încheiat".

Ulterior, pe măsură ce se intră în perioada de vară, vremea se va încălzi în toată Marea Britanie. Met Office a emis o previziun: "Șansele de vreme caldă și valuri de căldură sunt crescute peste vară în comparație cu media anilor trecuți”.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: