Izolarea se poate extinde pentru încă o lună! 

Oamenii din Marea Britanie au fost avertizați asupra faptului că  “este cale lungă” până se va ajunge la relaxarea măsurilor de izolare, în timp ce Șeful consultanților științifici sugerează că starea actuală ar putea dura încă cel puțin o lună.

Intrată în a patra săptămână în care cetățenii sunt obligați să stea în case, în afara cazurilor în care fac cumpărăturile esențiale, sport sau ocupă un post dintre cele sociale esențiale, Marea Britanie, conform lui Sir Patrick Vallance, poate avea un număr în continuă creștere de decese provocate de Covid-19, în această săptămână, până se va ajunge la un palier care s-ar putea menține până la trei săptămâni.

Ministerele iau în calcul propuneri care ar implica retragerea graduală a restricțiilor, cu unele măsuri de distanțare socială care pot fi păstrate în vigoare încă multe luni de acum înainte. Organizația Mondială a Sănătății a declarat luni că restricțiile ar trebui ridicate într-o manieră lentă și nu toate deodată pentru a evita reapariția virusului, și doar dacă măsurile potrivite sunt în vigoare inclusiv o capacitate semnificativă de depistare a modului de infectare pentru fiecare bolnav.

Până miercuri, Guvernul trebuie să ia o decizie în ceea ce privește reînnoirea stării de izolare pentru alte trei săptămâni. Raab, suplinitoril Premierului,  a spus că o decizie oficială legată de diminuarea stării va fi luată după ce ministerele vor primi dovezi de la grupul de consultanți științifici pentru urgențe. Decizia finală va primi ultima aprobare în cadrul unei ședințe de urgență Cobra la care vor participa liderii administrațiilor din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, care se așteaptă să susțină abordarea adoptată de către Westminster.

Luni, Departamentul de Sănătate și Asistență Socială a oferit publicului ultima actualizare conform căreia 11,329 de pacienți infectați cu coronavirus au decedat până acum în spitalele din Marea Britanie, 717 dintre aceștia de duminică pânâ la momentul actualizării.

Numărul total de vieți pierdute în lupta cu acest virus este mai mare pentru că cifrele zilnice nu conțin decesele survenite în case de bătrâni sau la domicilii; Biroul Național de Statistică urmând a elibera datele despre decesele din exteriorul spitalelor în cursul zilei de azi.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: