Pacienții așteaptă în ambulanțe în față la A&E chiar și 14 ore 

Bolnavii sunt nevoiți să aștepte în ambulanțe până la 14 ore înainte de a fi primiți la A&E – paramedicii experimentând ‘ cel mai înalt nivel de solicitări ‘.

Situația alarmantă din Bristol arată și că serviciul de ambulanță suprasaturat se chinuie să ajungă la apeluri, existând raportări că pacienții au așteptat chiar până la două zile.

‘Când am plecat de la muncă în seara aceasta erau 130 de persoane în așteptarea ambulanței, cel mai mult așteptând două zile și nu era nimeni pe care să-l putem trimite (la acesta), aproape toate mașinile erau blocate în afara spitalelor ’, a spus un paramedic din Bristol, care a dorit să rămână anonim pentru The Big Issue.

‘ Este destul de normal acum ca 50% dintre vehiculele din oraș să aștepte în afara spitalului.’, a mai spus acesta.

University Hospitals Bristol și Weston NHS Trust au spus în August că BRI are parte de ‘ cozi nemaivăzute ‘ în stațiile de ambulanțe și a avut ‘ cel mai prost randament din țară ’.

Dr Emma Redfern, director medical interimar în trust, și-a cerut scuze față de pacienți pentru întârzieri și a spus că, la fel  ca la multe spital din toată țara, A&E-ul de la BRI s-a aflat sub ‘ presiune continuă ‘din cauza Covid-ulii, problemelor de personal și a ghidului de control al infectărilor.

BBC a raportat că 21 de ambulanțe au fost văzute stând la coadă la Spitalul Queen Alexandra din Portsmouth, făcând Serviciul de Ambulanțe South Central să implore oamenii să sune la 999 doar în situații de urgențe care pun în pericol viața

Chiar și un student paramedic la serviciul South Western Ambulance se pare că ar fi făcute parte dintr-o coadă de 25 de ambulanțe care așteptau să intre la urgențe la Spitalul Royal Cornwall.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: