Praful saharian va acoperi din nou UK-ul 

Gustul ciocolatei de Paște ar putea fi acompaniat de senzația de nisip în aer săptămâna aceasta, având în vedere că praful saharian este așteptat să revină în UK.

Au trecut doar câteva săptămâni de când cerul a fost ultima dată plin de praf și portocalii ca rezultat al nisipului și prafului adus din Sahara, dar prognozatorii sfătuiesc împotriva spălării mașinilor deoarece substanța granulată este foarte posibil să apară din nou.

Acest praf, cel puțin, va fi acompaniat de ceva vreme călduroasă în perioada vacanței de Paște din acest weekend (15-18 Aprilie), precum și de niște răsărituri și apusuri frumoase care să acompanieze zilele în creștere.

Phil Garner, de la  Weatherquest, a sugerat că un număr de rezidenți ar putea începe să vadă praful așezându-se astăzi (12 Aprilie), conform Daily Times.

Acesta a comentat ieri: ‘Există riscul de a apărea unul sau două dușuri de ploaie dimineața și după amiaza. Mare parte din UK este sub riscul de a vedea ceva praf depus.’

‘Este o zonă largă de ploi dese care se mută prin întreaga țară de la Sud mâine, mare parte a Marii Britanii riscă să vadă praf saharian uneori.’

‘Praful evident își are originea în Sahara, unde recent au fost condiții de vânt și praful este ridicat de pe suprafețe și este transportat de către vânt.’

‘Odată cu încălzirea aerului, praful se ridica cu aerul și apoi pe măsura ce acesta ajunge în Nord și ploile încep să se dezvolte și prind particulele de țărână.’

Biroul de Meteorologie a explicat că praful saharian călătorește în UK după ce vântul suflă puternic peste deșert și zboară praful și nisipul în aer.

‘O dată ridicat de la sol de vânturi puternice, norii de praf pot ajunge la altitudini foarte mari și să fie transportați în toată lumea, acoperind mii de mile ’, a spus agenția.

Praful este apoi spălat din cer de către ploaie, care lasă în urmă un strat din acesta atunci când se evaporă.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: