Premierul Boris Johnson și-a anunțat demisia 

Boris Johnson a spus că este ‘ clară acum dorința ‘ părții conservatoare a parlamentului de a veni un nou lider.

Anunțându-și demisia pe Downing Street, acesta a spus: ‘ Este clară acum dorința părții conservatoare a Parlamentului de a veni un nou lider a acestei grupări și implicit un nou Prim-ministru.’

‘Sunt de acord cu Sir Graham Brady, președintele grupării de membri parlamentari, că procesul de alegere a acestui nou lider ar trebui să înceapă acum și programul va fi anunțat săptămâna următoare.’

‘Astăzi am numit un Cabinet pentru a servi, așa cum o voi face și eu, până un nou lider va fi instaurat.’

Dl Johnson s-a adresat publicului britanic, spunând acestuia: ‘ Vreau să știți cât sunt de trist că renunț la cel mai bun job din lume, dar trebuie sa frânez.’

Decizia de a demisiona vine după ce peste 50 de membri conservatori ai Parlamentului au demisionat din Guvern în mai puțin de 48 de ore.

Dl Johnson le-a mulțumit membrilor partidului conservator și celor care au făcut campanie, precum și Chequers și personalului Numărului 10.

‘Mai presus de toate, vreau să mulțumesc publicului britanic pentru privilegiul pe care mi l-a oferit.’, a spus acesta.

‘Vreau să știți că de acum și până va fi numit un nou Premier, interesele dumneavoastră vor fi servite și Guvernul țării va continua.’

Acesta a mai adăugat: ‘ Chiar dacă lucrurile pot părea întunecate acum, viitorul nostru este de aur.’

Cu doar câteva ore înainte de discursul de demisie, dl Johnson a anunțat un șir de noi numiri în Cabinet. James Cleverly a fost numit Secretarul Educației, în timp ce Kit Malthouse a fost numit ministrul Biroului de Cabinet și Greg Clark a fost anunțat ca Secretar al Creșterii Nivelului (Leveling Up).

Premierul a spus că este ‘ dureros ‘ să nu poată duce la capăt politicile create de el.

Dl Johnson spune că vor fi ‘ mulți oameni care se vor simți ușurați ‘ și că este ‘ trist să renunțe la cel mai bun job din lume.’

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: