Prințul Harry va face, probabil, noi dezvăluiri despre problemele sale de sănătate mintală 

Vinerea aceasta, pe Apple TV+ va fi difuzată o nouă discuție dintre Prințul Harry și realizatoarea Oprah Winfrey pe teme de sănătate mintală, asta după ce prima parte a dialogului lor a avut o audiență excelentă, relatează presa de specialitate.

La acest show TV, intitulat ”The Me You Can’t See: A Path Forward”, vor mai participa virtual și alți experți în sănătate, celebrități (precum actrița Glenn Close) sau sportivi, care vor vorbi despre lupta lor cu depresia, schizofrenia și anxietatea.

Acum o săptămână, Prințul Harry a vorbit pentru prima dată despre trauma puternică și pe termen lung resimțită ca urma a morții mamei sale, Prințesa Diana. Totodată, Harry a împărtășit și despre temerile sale legate de relația cu soția sa, Meghan, în contextul reacțiilor – adesea nu tocmai favorabile – unor membri ai familiei regale britanice față de mariajul său.

Emisiunea de pe canalul de streaming Apple TV+ este prima inițiativă a Prințului Harry în domeniul producțiilor de televiziune după ce el și Meghan, care dețin titlurile de duce și ducesă de Sussex, au renunțat la drepturile și îndatoririle lor regale și s-au mutat în California, anul trecut.

Deocamdată nu se știe cu certitudine dacă Prințul Harry va continua cu tonul sincer și introspectiv de până acum și va face noi dezvăluiri, unele dintre ele posibil stânjenitoare, despre problemele sale de sănătate mintală.

Deși scopul principal asumat de către Apple TV+ este cel de a educa publicul larg pe teme legate de sănătatea mintală, nu poate fi ignorat nici aspectul comercial al acestei inițiative, în condițiile în care în doar o săptămână a fost înregistrată o creștere cu 40% a audienței sale medii săptămânale din Marea Britanie.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: