Probleme în România cu certificatele verzi Covid emise în UK 

Deși au fost recunoscute la nivelul Uniunii Europene, certificatele Covid eliberate în Marea Britanie nu pot fi întotdeauna verificate în România, ceea ce a dus la apariția unor cazuri de restricții de circulație.

Conform presei din România, la Ploiești, la intrarea într-un mall mai mulți români care aveau certificate verzi emise de Marea Britanie nu au putut fi lăsați să intre deoarece documentele lor nu au putut fi validate.

”Nu știm de ce nu apar în platformă. Nu am putut să le validăm certificatele, așa că nu le-am dat voie să intre în mall. Au făcut scandal, dar nu i-am putut primi”, a declarant paznicul unui centru comercial din Ploiești.

Asta se întâmplă deși la 28 octombrie, o decizie a Comisiei Europene a stabilit că certificatele care atestă vaccinarea împotriva Covid-19 emise de UK sunt echivalente cu certificatul digital Covid UE.

Totodată, Marea Britanie va accepta certificatul Covid emis de statele UE pentru călătoriile din UE în această țară. Echivalarea certificatelor a fost recunoscută începând de vineri, 29 octombrie.

Subiectul certificatelor verzi rămâne unul sensibil în România. În acest moment, documentul – care atestă că posesorul este dublu vaccinat sau a trecut prin boală în ultimele 180 de zile – permite accesul liber în instituțiile publice, dar și în cinematografe, teatre, săli de sport, mall-uri.

Chiar astăzi, Camera Deputaților de la București a refuzat să dezbată în regim de urgență legea care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă. Tot astăzi, România a raportat 591 de decese cauzate de Covid, în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: