Rishi Sunak este mai bogat chiar și decât Regele Charles 

Rishi Sunak a cerut coroanei să fie următorul Premier al Marii Britanii, după ce Penny Mordaunt a ieșit cursa pentru conducerea Partidului Conservator- și deși va fi prima persoană de culoare care se poziționează pe primul loc din politică, acesta va fi și primul Premier care are o avere mai mare decât cea a monarhului țării.

Rishi, care a devenit automat Premier, Luni după ce Penny a eșuat în a-și asigura peste 100 se voturi din partea colegilor de partid, alături de soția sa, Akshata Murthy, stau pe o enormă avere combinată de 730 milioane £, așa cum a fost evaluată de The Sunday Times List 2022.

Este mai multe decât dublă în comparație cu averea Regelui Charles al III-lea și a Reginei Consoartă Camilla – estimată în jurul a 300 milioane £- fapt evidențiat de membrul parlamentului Nadia Whittome.

Într-o postare pe Twitter, Dnșoara Whittome a adăugat: ‘Să vă amintiți asta oricând va vorbi despre luarea unor ‘ decizii grele’ pentru care va plăti clasa muncitoare.’ Exact ca Regele, Dl Sunak, cel care în prima cursă a anului pentru conducere a ieșit în spatele Dnei Liz Truss, se poate lăuda cu un portofoliu de proprietăți energic, dar nu chiar într-atât încât să depășească selecția Regelui de reședințe oficiale.

Pentru context, soția lui Rishi Akshata Murthy, care este designer vestimentar, este fiica mogulului miliardar N.R. Narayana Murthy. Acesta este co-fondatorul firmei de IT Inosys și este listat ca al șaselea cel mai bogat om din India.

Cuplul, care s-a căsătorit în 2009 în cadrul unei ceremonii de două zile în Bangalore, are doi fete Krishna și Anoushka.

Aceștia dețin un portofolii de patru proprietăți impresionante, cu două în Londra, una în Yorkshire, alta în California, fiind evaluate la peste 15 milioane £.

Etalarea averii sale a fost criticată în prima rundă pentru conducere împotriva lui Truss, care a scos în evidență că ea purta cercei de 4,50£ de la Claire’s Accessories, în timp ce contracandidatul său avea mocasini de la Prada de 450£.

Rishi este și mândrul proprietar al unei căni de cafea smart de 180£, care a făcut ca mulți utilizatori social media să susțină că dacă nu are o problemă în a cheltui sute pe o ploscă sclipitoare, acesta nu poate avea o idee despre cum este cu adevărat pentru familiile care se chinuie cu criza costului de trai.

Recipientul, despre care se spune că ar fi un cadou de Crăciun de la soția sa, este un dispozitiv cu Bluetooth de la Ember și costă aproape 200£, având și un suport de încărcare și tehnologie de încălzire care menține temperatura băuturii.

Noul lider Conservator spune că se simte ‘onorat și umil’ pentru sprijinul primit din partea membrilor conservatori, care i-au oferit cheile de la Numărul 10.

Deja fostul Premier Liz Truss trebuie să îi ofere în scurt timp demisia sa oficială Regelui Charles, înainte ca noul Prim-ministru să poată fi confirmat.

Dl Sunak va merge la Palatul Buckingham pentru a se întâlni cu monarhul, care îi va cere să formeze un guvern în numele său.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: