România iese pas cu pas din criza COVID: din 15 mai fără mască și fără declarație după ora 22.00 

Președintele României a anunțat că începând cu data de 15 mai, nu va mai fi nevoie de purtarea măștii la exterior pe teritoriul României, singurele excepții fiind în stațiile de transport public și piețe și târguri.

Carantina de noapte se elimină! Practic, cetățenii nu vor mai avea nevoie de declarație pe propria răspundere pentru a ieși din case după ora 22:00.

Tot de sâmbătă, programul agenților economici, precum magazine sau restaurante nu mai este restricționat.

Spectatorii vor avea acces la competițiile sportive, pe stadioane de exemplu, în limita a 25% a capacității.

„În interior vom avea de asemenea relaxări care încep, majoritatea, din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, capacitatea de servire în restaurante”, a declarat Președintele Iohannis.

În ceea ce privește organizarea activităților festive, Klaus Iohannis a spus că, de la 1 iunie, vor putea fi organizate nunți, botezuri sau mese festive în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu cel mult 50 de persoane. Numărul acestora va creşte gradual de la 1 iulie şi 1 august.

„Dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi”, a adăugat președintele.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: