Stânjenitor! Boris Johnson face gafă după gafă în public 

Premierul britanic Boris Johnson a ținut un discurs dezordonat și plin de gafe în fața Confederației Industriei Britanice (CBI), ceea ce i-a adus nenumărate critici din partea mediului de afaceri și a parlamentarilor conservatori.

În loc să anunțe măsuri concrete, așteptate de industriașii britanici, Johnson s-a încurcat în foile pe care avea notat discursul. El a tot repetat ”Forgive me, forgive me!” în timp ce încerca să găsească ce avea de spus.

De aceea, improvizația sa de discurs a fost una stânjenitoare din multe puncte de vedere. El s-a referit la vizita sa recentă la Peppa Pig World din Hampshire, un parc de distracții dedicat unui personaj de desene animate pentru copii. Personajul – pe care l-a descris ca pe ”uscător de păr” în stilul lui Picasso - a fost ales ca simbol al ”creativității britanice”.

Boris Johnson a imitat, de asemenea, sunetul unei mașini care accelera cu mormăituri pe care transcrierea oficială de pe Downing Street l-a ilustrat cu un „arum arum aaaaaaaaag”.

Nu în cele din urmă, Boris s-a comparat cu Moise, personajul biblic, în privința planului său de a ajuta mediul de afaceri să se orienteze spre investiții în combaterea schimbărilor climatice.

În ciuda momentelor ”speciale” oferite, discursul lui Boris Johnson a fost apreciat ca unul ”eșuat” de către majoritatea celor prezenți la întâlnire. Oamenii de afaceri așteptau mai multe măsuri concrete de sprijin, în timp ce Boris nu a putut decât să anunțe modificarea reglementărilor privind construcția caselor, pentru a asigura că toate casele și clădirile noi din Anglia vor avea instalate puncte de încărcare pentru vehicule electrice începând de anul viitor.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: