Medicii din Anglia ar putea fi obligați să se vaccineze! 

Autoritățile din Marea Britanie iau în calcul ca vaccinurile COVID-19 să fie obligatorii pentru tot personalul din sistemul de sănătate, relatează Reuters.

Nadhin Zahawi, responsabil pentru campania de vaccinare a declarat că, în acest moment, guvernul britanic se gândește să impună vaccinarea împotriva coronavirusului personalului din sănătate pentru a opri răspândirea virusului în spitale.

„Ar fi de datoria oricărui guvern responsabil să organizeze o dezbatere, să se gândească la modul în care putem să-i protejăm pe cei mai vulnerabili, asigurându-ne că cei care îi îngrijesc sunt vaccinați”, a declarat oficialul guvernamental pentru Sky News.

„Există un precedent în acest sens; în mod evident, chirurgii sunt vaccinați împotriva hepatitei B. Deci este ceva la care ne gândim cu siguranță”, a completat Nadhim Zahawi.

Pe lângă asta, Zahawi a vorbit și despre vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani, arătând că țara este pregătită pentru această etapă.

„Vom fi gata, Infrastructura pe care am construit-o ne permite capacitatea de a administra vaccinuri copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Dar trebuie să ne asigurăm că vaccinurile sunt sigure”, a transmis Nadhim Zahawi.

„Continuăm să vaccinăm la scară largă. Acum avem aproape 39 de milioane de oameni vaccinați cu prima doză și aproape 25 de milioane cu două doze”, a mai spus el.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: