Prinţul William lasă de înțeles că rolul monarhiei va fi redus în viitor 

Prinţul William, 39 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, s-a referit la o schimbare a modului în care monarhia să fie prezentată în spațiul public, dar și la o posibilă reducere a rolului acesteia, la început în cadrul Commonwealth.

Ducele de Cambridge a menționat toate aceste lucruri la întoarcerea dintr-un turneu de o săptămână în fostele colonii britanice din Caraibe unde s-a confruntat cu numeroase critici privind moştenirea lăsată acolo de către Imperiul Britanic.

"Ştiu că acest turneu a scos la lumină şi mai multe întrebări despre trecut şi viitor", a spus prinţul într-un comunicat de presă. În călătoria sa în Caraibe el a fost însoțit de soția sa, Kate.

Cuplul a fost întâmpinat cu mai multe proteste în timpul călătoriei și a fost nevoit să anuleze vizitele din cauza reacțiilor severe.

În Caraibe, William a avut un discurs în care și-a exprimat "regretul profund" pentru rolul jucat de către monarhia britanică în comerțul cu sclavi. El a spus că acest lucru a fost "detestabil", dar criticii au considerat că nu a fost o scuză completă.

Prinţul William a menţionat, de asemenea, posibilitatea unei schimbări în conducerea Commonwealth, asigurată în acest moment de către Regină. Commonwealth este o asociaţie de 54 de ţări, dintre care majoritatea au făcut parte din imperiul colonial britanic.

Acum, presa britanică relatează că prințul William și Kate își propun modernizarea modului în care funcționează monarhia britanică. ”Pe viitor, ei nu vor mai respecta riguros protocolul și vor face lucrurile "The Cambridge Way". Încearcă să își dea seama cum va arăta acest lucru”, a declarat o sursă apropiată casei regale.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: