Sute zboruri au fost anulate din cauza ciclonului Dennis 

Dennis este a doua furtună violentă care lovește Marea Britanie într-o săptămână, după Ciara.

Zonele de coastă au fost lovite de valuri foarte mari, în timp ce sute de zboruri și trenuri au fost anulate. Zonele de coastă din Anglia și din Țara Galilor au fost cele mai afectate. Într-un sat galez de pe malul Mării Irlandei vântul a bătut în rafale cu o viteză de  aproape 150 de kilometri pe oră.

În capitala tării, oamenii abia au putut să stea în picioare pe străzi, iar umbrelele au fost inutile.  Pe aeroportul din  Birmingham, avioanele au întâmpinat mari probleme la aterizare și abia au reușit să aterizeze.

În unele zone ale Marii Britanii, au căzut în câteva ore,  peste 80 de litri de precipitații pe metru pătrat, cantitatea pe două săptămâni obișnuite. Armata britanică a fost nevoită chiar să ridice baraje  în localitățile care sunt amenințate de râurile umflate.

Autoritățile îi îndeamnă pe localnici să fie precauți și să nu-și asume riscuri inutile.

„Cerem comunităților, oamenilor, să înțeleagă riscurile asociate cu inundațiile și să acționeze în consecință. Ne așteptăm la probleme serioase din cauza ploilor, din cauza apei acumulate și la probleme în trafic. Îndemnăm oamenii să nu încerce să intre cu mașina în zonele inundate, să nu riște”, spune Andrew Pearce, oficial.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: