Tinerii sub 30 de ani din Anglia vor putea fi vaccinați în această săptămână!!! 

Persoanelor sub 30 de ani din Anglia li s-ar putea oferi vaccinul Covid în săptămâna viitoare, a anunțat secretarul pentru sănătate Matt Hancock duminică în timp ce sărbătorea că Marea Britanie a ajuns la 60 de milioane de vaccinuri.

Peste 750.000 de doze au fost distribuite sâmbătă. Un oficial a declarat pentru Daily Mail că „dacă totul merge conform planului”, toți cei sub 30 de ani vor primi o invitație la vaccin în următoarele trei zile, iar cei de 20 de ani vor urma la scurt timp.

În acest timp, India a trecut luni o altă piatră de hotar, peste 300.000 de oameni decedând de Covid, pe măsură ce un val devastator de infecții pare să se calmeze în orașele mari, dar înăbușește peisajul rural mai sărac.

Numărul de morți din India este al treilea cel mai mare raportat din lume, reprezentând 8,6% din cele aproape 34,7 milioane de decese provocate de Coronavirus la nivel global, deși se crede că cifrele reale sunt semnificativ mai mari.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: