Wimbledon a fost anulat din cauza coronavirusului! 

Campionatul Wimbledon a fost anulat pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial din cauza pandemiei coronavirusului.

Turneul urma să se joace între 29 iunie și 12 iulie. Întregul sezon a fost abandonat și nu va mai exista un meci de tenis profesionist jucat, nicăieri în lume până cel puțin 13 iulie. Wimbledon este un alt eveniment eveniment sportiv major, planificat pe timp de vară care va fi amânat, ca Euro 2020 și Jocurile Olimpice de la Tokyo care au fost amânate timp de 12 luni.

Anunțul vine după amânarea Openului francez, care urma să înceapă în luna mai, dar a fost reprogramat pentru 20 septembrie-4 octombrie.

"Aceasta este o decizie pe care nu am luat-o ușor și am făcut-o cu cea mai mare atenție pentru sănătatea publică și bunăstarea tuturor celor care se reunesc pentru a face Wimbledonul ceia ce este", a spus Ian Hewitt, președintele Clubului de tenis al All England Lawn.

"Este o decizie foarte grea, mai ales considerând că organizarea campionatului a fost întreruptă anterior doar de Războaiele Mondiale, însă, în urma examinării minuțioase și ample a tuturor scenariilor, credem că este în cele din urmă decizia corectă de a anula campionatul din acest an și de a ne concentra asupra cum putem folosi resursele campionatului Wimbledon pentru a-i ajuta pe cei din comunitățile noastre locale și nu numai."

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: