Un studiu britanic arată importanța vaccinării în prevenirea cancerului de col uterin 

Subiectul este de maximă importanță: cancerul de col uterin rămâne una dintre afecțiunile care afectează serios sănătatea femeilor, însă problema poate fi rezolvată – aproape complet – prin intermediul vaccinării.

Aceasta este una din principalele concluzii ale unui studiu realizat de Cancer Research UK, care arată că vaccinul împotriva HPV reduce cu aproape 90 la sută riscul de a dezvolta cancer de col uterin, relatează BBC.

Studiul, publicat în revista Lancet, are la bază monitorizarea fetelor care au fost vaccinate împotriva HPV în Anglia, începând cu anul 2008, și care acum au devenit tinere femei, datele indicând o reducere cu 87 la sută a cazurilor de cancer cervical, dar și a celulelor pre-cancerigene.

”Rezultatele sunt cu adevărat istorice, iar impactul este uriaș. Se vede clar că vaccinul salvează vieți”, spune profesorul Peter Sasieni, unul dintre cercetătorii de la King's College London care a fost implicat în cercetare. Aproape toate tipurile de cancer cervical sunt cauzate de virus, iar specialiștii speră ca maladia să fie eradicată în timp cu ajutorul vaccinului.

Efectul pozitiv scade însă pe măsură ce crește vârsta celor care sunt vaccinați mai târziu, vaccinul fiind mult mai eficient atunci când adolescenții sunt imunizați înainte de a-și începe viața sexuală.

În prezent, în Marea Britanie sunt vaccinate împotriva HPV fetele cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, iar din 2019 a fost introdusă și vaccinarea băieților. În total, în Marea Britanie, programul de vaccinare împotriva HPV ar fi prevenit în jur de 450 de cazuri de cancer și 17.200 de cazuri de pacienți care dezvoltă celule pre-cancerigene.

Medicii recomandă femeilor să se testeze pentru cancerul de col uterin o dată la 3 sau 5 ani, însă acest lucru s-ar putea schimba pe măsură ce tot mai multe fete se vaccinează. Totuși, există încă semne de întrebare cu privire la impactul pe termen lung, respectiv la durata protecției pe care o asigură serul.

În România situația arată însă cu totul altfel. România se află încă pe un nedorit prim loc în Uniunea Europeană la mortalitate prin cancer de col uterin, cu un risc de 6,3 ori mai mare decât media europeană. Abia anul acesta a fost extinsă grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV, astfel încât să fie incluse şi fetele cu vârsta între 14 - 18 ani. Până în acest an, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani. Se discută și despre introducerea vaccinării anti-HPV la băieți.

Foto: Unsplash

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: