Vineri, grevă de protest la metroul londonez 

Operatorii de tren de la London Underground vor lansa vineri o grevă de protest, începând cu ora 4:30, ceea ce va afecta traficul de noapte al metroului.

Greva va avea loc pe liniile Central, Jubilee, Northern, Piccadilly și Victoria. Protestul are loc chiar în ziua în care ar fi trebuit să se reia circulația metroului în timpul nopții, asta după ce serviciile Night Tube au fost suspendate în martie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus.

Oficialii din cadrul Transport for London au avertizat asupra faptului că această grevă de 24 de ore va afecta serviciile oferite de către metrou. Oamenii sunt sfătuiți să verifice modul cum se circulă înainte de a apela la serviciile metroului.

Operatorii de trenuri de metrou, membri ai sindicatului Rail, Maritime and Transport (RMT), sunt nemulțumiți de faptul că reducerile de personal îi forțează să muncească prea mult, afectându-le viața personală. Oficialii metroului consideră însă că aceste nemulțumiri sunt nefondate.

Reluarea serviciilor metroului de noapte a fost așteptată de multă lume cu mare nerăbdare. O petiție care cerea Primarului Londrei să reinstaleze metroul de noapte pentru a asigura astfel siguranța femeilor, după tragediile cu Sarah Everard și Sabina Nessa, a strâns peste 138 de mii de semnături.

Dincolo de problemele cauzate de pandemia de coronavirus, alte motive pentru închiderea metroului de noapte au fost legate îndeosebi de ineficiența financiară, respectiv costuri de operare mari, și un deficit de operatori de tren.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: