Nu de putine ori mi se intampla sa intalnesc romani in UK. Adesea ii recunosc pe strada, ceva imi spune ca sunt “de-ai mei” ca mai apoi sa mi se confirme odata ce ii aud vorbind romaneste. M-am gandit ca poate in subconstient recunosc unele trasaturi, gesturi, atitudini familiare.
Apoi am incercat sa identific exact care sunt trasaturile care ne deosebesc atat de subtil dar totusi atat de clar de britanici. Iata o lista cu 5 dintre acestea.
1. Accentul estic. Desi noi poate avem impresia ca vorbim o engleza excelenta, accentul ramane si este extrem de evident, mai ales pentru urechea unui nativ. Am intalnit romani extrem de bine educati, in pozitii importante care desi locuiesc in Marea Britanie de zeci de ani nu resusesc sa renunte la acel accent romanesc care nu are nimic de a face cu engleza britanica.
2. Dintii ingalbeniti, tenul lipsit de stralucire, parul imbacsit, aspectul general neingrijit. Oricat am vrea noi sa ignoram acest aspect, bunastarea de care britanicii s-au bucurat de generatii se vede, la propriu, pe fetele lor. Nu sunt mai frumosi dar cu siguranta par mai relaxati, mai curati, mai inalti, mai puternici, mai rafinati. E aura bunastarii si comfortului pe care majoritatea o au nu de azi de ieri, ci de generatii. La fel si pe chipurile romanilor se vede nesiguranta, teama, viata grea.
3. Recunosti imediat o romanca dupa parul ars oxigenat intr-o culoare incerta si radacinile vizibile de o palma. Look-ul este de obicei completat de un machiaj strident sau nereusit, sprancene excesiv pensate, cercei candelabru si haine mult prea stramte. Rar veti vedea romanca sa mizeze pe naturalete sau haine in culori neutre. In plus, daca vedeti o femeie cu bijuterii de aur sau cu lantisor cu cruciulita, sansele sa fie romanca sunt apoape 100%.
4. Daca veti observa in metrou o persoana care ii analizeaza pe ceilalti calatori, precis avem de-a face cu un roman. In general, britanicii nu fixeaza cu privirea pe cei din jur. In niciun caz nu vor sta minute in sir cu privirea atintita spre cineva, asa cum din pacate, o fac inca multi romani, fiind o veche meteahna dobandita de acasa. Romanul va fi mereu curios ce fac si cum arata altii si isi va retrage privirea nici macar atunci cand cel vizat ii da de inteles ca e deranjat.
5. De obicei, destinatia preferata a romanilor e mall-ul. Nu-i veti intralni la tara, la teatru, in restaurante scumpe sau pub-uri. Majoritatea vor merge in mall fie pentru a-si completa colectia de haine “de firma” (a se citi H&M, Stradivarius sau Zara) ori pentru a cauta cadouri pentru cei de acasa, fiindca mereu un roman adevarat va incerca sa le demonstreze celor apropiati ca o duce bine, plus ca, nu se poate sa mergi in vizita la rude cu mana goala.
Acestea ar fi doar 5 trasaturi care ii fac pe romani sa iasa in evidenta fata de ceilalti, dar lista este mult mai lunga. Ce am scris mai sus poate fi considerat de multi ca fiind ofensator. Intentia mea e departe de a fi asta. Vreau doar sa pun o oglinda in fata noastra, a romanilor pentru a intelege cine suntem, unde gresim si cum ne putem corecta. Sper ca cei care vor citi acest material vor avea suficient umor si obiectiviatate pentru a-l aprecia.
Comentarii
Bai frate, despre ce vorbim?!?
Dorino, ai eleganta basicii de porc. Vai de capu' tau de rupta, tu pui 7 culori tipatoare pe tine si te dai eleganta
Oh.... Câtă dreptate poți avea!
Sunt în Birmingham de 6 zile stau cu 3 români și 2 englezi în casă si nu îmi vine sa cred ca oglindești tot ce am văzut cu ochii mei de când am venit în UK.
Încă nu am ajuns sa întâlnesc români antreprenori în Regat dar cei din clasa joasă/muncitoare sunt 99% identici celor descriși de tine...
De la aspectul pe stradă la obiceiurile din apartament, la petrecerea timpului liber în mail-uri.
Trist dar adevărat.
Nu sunt atât de interesați sa evolueze, nu știu care e problema dar unii chiar își apără sărăcia și nevoile și...prostia.
Dacă aici îi recunoști ușor, sa vezi în Italia cum se văd.
Sunteti rai...nu e chiar asa, e doar partial adevarat. Sunt de acord cu accentul si privitul indelung la altii. Faza cu dintii galbeni nu e corecta, si englezii ii au stricati si le miroase respiratia. Romancele nu sunt chiar atat de vulgare, poate n-ati vazut alte estice gen rusoici
*serios ca NU are acoperire, pardon..graba
Mai unde dracu (astia care comentati) vedeti voi ca romancele sunt cele mai frumoase?? eu vad destule englezoaice frumoase, cu tenul de portelan si trasaturi fine...nu mai spun ucrainiencele, moldovencele sau polonezele...credeti ca a fi curva ieftina= femeie frumoasa? mai terminati cu prostia asta...serios ca are acoperire
Si romancele si englezoaicele sunt experte la un singur lucru, cum sa-i arunce in aer barbatului cheltuielile.Am auzit baieti in metrou care spuneau ca prefera sa stea singuri ca sa nu le manance femeia banii, nu am fost surprins deloc pentru ca eu cunosc foarte bine problema, am vazut multe cupluri care castiga impreuna £3000+/luna si n-au niciun ban iar eu singur castif 1600-1700/luna si am aproape £60000 asa ca nu-mi mai pierd vremea cu prostii in tara asta.
MAI CURATI- cei mai curati sunt romanii, englezii sunt la limita inferioara a tot ceea ce inseamna curatenie. Intrebati studentii romani care stau in case inchiriate alaturi de studenti englezi ce curatenie pastreaza acestia. Nu duc gunoiul niciodata, nu matura,nu spala podeaua si nu aspira niciodata. Arunca resturile de mancare in chiuveta-orez, paste etc si chiuveta este tot timpul infundata. Fac petreceri cu multe bauturi pe care le varsa pe gresie, bineinteles ca nu spala si se lipesc incaltarile de gresie. Pun rufele la spalat in masina astazi si le scot, in cel mai fericit caz, a doua zi daca nu, a treia-a patra zi. Trantesc usile tot timpul, nu pun mana pe clanta sa o inchida usor-ca se curenteaza. Distrug tot-fierbator, aparat de prajit paine, canapea, cuptor, oale etc. Vasele nu le spala decat atunci cand nu mai au in ce sa manance. Toate aceste situatii vi le relatez din experienta copilului meu student care a stat anul acesta universitar cu 3 englezi in casa si care de-abia asteapta sa termine anul ca ceea ce a trait in acea casa a fost o experienta de viata foarte dura. Sau stiti ca ei spala vasele cu detergent si nu le mai clatesc. Dar cel mai interesant este ca ei au acest comportament deoarece asa au fost crescuti si asa au vazut in familiile lor. Ca si noi românii, nu rromii, avem uscaturile noastre, este foarte adevarat, dar nu catalogati toti românii ca sunt neingrijiti, româncele sunt frumoase si aucel mai mare atuu-sunt harnice, ceea nu se poate spune despre marea majoritate a englezoaicelor.
Nu ai dreptate!!!!Nu stiu cine esti dar vreau sati spun ca noi ne cunoastem dupa eleganta trasaturi frumoase harniciii dar din pacate vinati de proxenetiii de fapt asta face AMBASADA IN TOT CONTINENTUL EUROPEI va rog sa nu mai faceti asemenea imagine ROMANILOR
Da in buna parte ai dreptate dar nu in totalitate... Spre exemplu gusturile referitor la haine difera... Nu se poate generaliza cu H& M, Zara sau mai stiu eu ce... De ziceai Tk Maxx poate era mai aproape de adevar... De romance se poate spune ca indiferent de modul de viata greu sau usor... Griji, probleme etc... Sunt mult peste englezoaice si alte natii la felul cum arata si se ingrijesc...
Aici gresestii ! Pt uni suntem judecatii toti la fel Si cine naiba Mai poarta haine de la Zara sau H&M nu Mai judecatii romanii !!