Saptamana trecuta am deschis un subiect delicat care s-ar putea intinde pe capitole intregi: de ce nu suntem noi romanii acceptati de britanici? Am decis sa comprim cauzele, motivele, radacinile esecului nostru de a-i convinge pe britanici in doua articole. Vorbeam in materialul precedent despre campaniile de promovare ale

Romaniei in strainatate, sau mai bine spus, despre lipsa lor. Cele prezentate aici in ultimii ani au fost o mostra de stangacie, superficialitate si prost gust. Unele valori de care romanii fac adesea caz sunt de-a dreptul scandaloase pentru vestici: frumusetea vulgara, smecheria, respingerea unor realitati care nu coincid cu un mod de viata.. arhaic (de exemplu relatiile homosexuale).

Romanul e credincios, merge duminica la Biserica dar acasa isi bate nevasta si copiii, e refractar, conservator, “descurcaret”, ambitios dar neserios, usor de corupt, “stie multe” dar e needucat. Englezul in schimb e sarcastic, rece, politicos, calculat, riguros, formal, arogant, rezervat, pragmatic. Vorbim de doi oameni complet diferiti. Romanul nu intelege sarcasmul britanicului iar britanicul dispretuieste dezinteresul romanului fata de forma si formalitati. Romanul va spune orice verde in fata, englezul va cauta eleganta in exprimare inainte de orice.

Din pacate, multi dintre cei care muncesc aici, vin cu ideea ca trebuie sa faca bani si sa se intoarca in Romania, fara a incerca sa cunoasca cultura locala. Loviti de raceala cu care sunt priviti adesea, refuza sa inteleaga sau sa accepte stilul de viata al britanicilor. Mai mult, romanii se “apara” prin barfe: englezii sunt drogati iar englezoaicele urate si bete. Fireste, ca orice generalizare, ideea e o aberatie. Pentru a intelege diferentele dintre noi si britanici, unde gresim si ce ar fi de facut, trebuie sa aruncam o privire asupra societatii britanice.

In UK exista o diferenta de clase sociale destul de clara. S-a spus ca societatea britanica e construita pe privilegii si mosteniri ce cuprind nu doar bani si bunuri materiale ci contacte si obligatii sociale. Dar in primul rand, societatea britanica e construita pe prejudecati.
Englezii au deja o parere clara despre americani, germani sau francezi chiar inainte de a cunoaste unul, asa cum au o parere despre cei din clasele sociale diferite de ale lor. Cei bogati, aproape “nobili” se vor exprima diferit, vor merge la anumite scoli si vor frecventa anumite cercuri. Preocuparile lor si stilul de viata vor fi altele de ale englezilor de rand- “working class”.

In general, statutul de imigrant intr-o asemenea societate este dificil. Conditiile puse de britanici pentru cetatenii straini, extracomunitari care vor sa lucreze si sa traiasca aici sunt destul de stricte, incepand cu un venit minim pe care acestia trebuie sa-l aiba. Deci din start, britanicii isi selecteaza imigrantii, acceptandu-i pe cei cu potential de a aduce un aport la bugetul national. Lucrurile stau (sau au stat, mai bine zis) diferit in cazul cetatenilor din UE, care nu trebuiau sa indeplineasca aceasta conditie, portile fiind deschise pentru toata lumea. In acest caz, arogantul John a fost convins ca saracii Europei vor veni la el acasa pentru a profita de pe urma comfortului si sistemului social generos, fara a avea alta calitate decat aceea ca tara lor de origine e geografic pozitionata in Europa. De aici, in combinatie cu prejudecatile pe care englezii le aveau deja despre romani, s-au dezvoltat o serie de stereotipii alimentate de tabloide si de lipsa unui lobby in favoarea romanilor. In ochii britanicilor romanii sunt saraci, needucati si dispusi sa faca orice pentru cativa penny, inclusiv infractiuni. In realitate, numarul acestor romani este infim, majoritatea fiind oameni onesti si muncitori. Acesta fiind contextul dat, unde gresim si ce e de facut?

In primul rand, am observat ca romanii cu realizari aici evita sa-si faca cunoscuta originea, asta in cazul fericit in care nu o chiar ascund. Cei care obtin cetatenia adesea isi modifica numele pentru a suna mai...british. Acestia se pierd in multime, adesea nefiind asimilati romanilor. Deci, cine mai ramane sa fie roman?

Apoi, cum spuneam mai sus, ar trebui sa renuntam la barfe si statul deoparte. Lucrurile si perceptiile s-ar schimba daca romanii ar interactiona mai mult cu britanicii (si mai putin cu alti romani, cum o fac in prezent). Si mai mult ar evolua aceasta relatie sortita (aparent doar) esecului, daca romanii ar incerca sa inteleaga cultura si stilul de viata britanic inainte de alege calea usoara a barfelor.

Daca pe langa cateva campanii bine gandite, s-ar adauga si o integrare mai buna a romanilor in comunitati britanice, renuntandu-se la atitudinea defensiva, situatia actuala s-ar schimba mult. Sa facem deci un prim pas spre tara gazda si sa incercam sa o cunoastem inainte de a o respinge. Daca diferentele sunt intr-atat de mari iar stilul de viata atat de diferit incat nu il putem accepta, probabil cel mai bine ar fi sa cautam o alta tara.

Greta