“Cand am plecat de acasa am lasat in urma doi parinti bolnavi si o bunica, intr-un sat. Atat. Am spus atunci ca nu voi sta mult. Trebuia sa plec neaparat. Atunci, acolo nu aveam niciun viitor si timpul trecea. Vroiam sa fac ceva bani si sa ma intorc repede, la ai mei. Sa-mi fac o viata. Sa fiu si eu fericit. Au trecut de atunci 7 ani. Am o sotie, un copil si tot departe sunt. Intre timp tata s-a dus…
S-a dus cu el si o parte din mine si zilnic se duce cate un pic cand vorbesc cu mama pe Skype. O vad prin camera tot mai slabita, tot mai neputincioasa. Dar nu vrea sa para. Si bunica, saraca bunica, ea care m-a crescut, e acum doar o umbra. Ca sa-mi alung tristetea imi zic ca inca se au una pe alta, dar pana cand oare? Si apoi, ce am de facut? Vad copilul care-si ridica manutele spre mine, sotia, viata mea de aici, cele doua camarute mici in care ne ducem zilnic traiul …sunt obosit deja si trebuie sa fug la munca…las gandurile astea pe mai tarziu..."

Stii cum traiesc batranii nostri, acasa, in Romania? Traiesc, pe scurt, de pe-o zi pe alta. Multi dintre ei isi asteapta copiii in zadar. Dintre ei, sute zac in spitale mizere uitati de rude. Altii traiesc chinuiti chiar de propria familie, cu teama de a cere ajutorul.

Sistemul de asistenta sociala e depasit, azilele fiind suprasaturate si conditiile de multe ori inumane. Cam asa traiesc, o buna parte dintre pensionarii romani lasati in urma de copiii si nepotii care au plecat la munca in strainatate. Lasati sa moara singuri in casele lor, multi dintre ei fiind gasiti fara suflare de vecini.

Stiu, noi, cei plecati, ne vizitam parinti si bunicii cat putem de des. Le trimitem bani. Vorbim cu ei cand gasim ceva timp. Dar nu e suficient si fiecare simtim asta. Ei au nevoie de grija si atentie. Da, avem viata noastra, copii, familie, loc de munca. Nu ne putem ocupa mereu de batranii nostri bolnavi.
Nu putem privi in urma si nu ne putem impiedica in fiinte neputincioase care nu ne mai sunt de niciun folos. Nu avem timpul si de multe ori, nu avem nici dispozitia necesara.

Dar totusi, constiinta noastra, cum ramane? Am ajuns oare intr-atat de cruzi si nemernici? Care este pana la urma solutia pentru batranii nostri ramasi acasa? Ganditi-va o clipa la asta si cautati in sinea voastra un raspuns...

Greta